Un câine a devenit eroul a patru oameni, după ce i-a salvat din incendiul care a curpins azilul în care se aflau. S-a întâmplat în regiunea Leningrad din Rusia, acolo unde patrupedul, pe nume Matilda, a intrat în flăcări pentru a porni alarma de incendiu.
Foto: Profimedia Images
În imaginile Profimedia se vede cum animalul a suferit răni grave în urma arsurilor provocate de incendiu, însă a fost salvat cu ajutorul medicilor veterinari care au făcut tot posibilul pentru a-l ține în viață.
Matilda este câinele unei femei care locuiește lângă spitalul din Leningrad, Rusia, acolo unde sunt internați pacienți cu boli grave, în stadiu terminal. În momentul în care a izbucnit incendiul, patrupedul a început să latre pentru a-și alerta stăpâna că arde clădirea, însă mai apoi a intrat în foc și a reușit să pornească alarma, devenind astfel salvatorul a patru pacienți care se aflau în interior și care au ieșit în siguranță, alertați fiind de zgomot.
Cățelul a suferit arsuri extrem de grave și s-a intoxicat cu monoxid de carbon, însă a reușit să supraviețuiască, primind îngrijire medicilor și ale unei asociații care luptă pentru drepturile animalelor.
Foto: Profimedia Images
„Fața, gâtul și abdomenul Matildei au fost grav arse”, au declarat reprezentanții adăpostului de animale care s-au ocupat de câine
Mai mult, cățelușa Matilda ar fi fost și gestantă, iar specialiștii au stabilit că puii sunt în afara oricărui pericol și vor veni pe lume în condiții normale.
De cele mai multe ori, animalele demonstrează că au un suflet mult mai bun decât oamenii și nu pot face, sub nicio formă, mai mult rău decât aceștia. O lecție importantă, de moralitate, putem spune, ne-o oferă un câine care a salvat viața unui bebeluș, ce fusese aruncat printre deșeuri.
Un câine a salvat viaţa unui bebeluş abandonat într-un depozit de deşeuri din insula Cebu, Filipine. El s-a ţinut după un motociclist până l-a convins să-l urmeze, citează Mediafax.
Junrell Fuentes Revilla trecea cu motocicleta prin munţii din Cebu, când un câine apărut de nicăieri a început să alerge după el, lătrând puternic, conform La Stampa. Iniţial, bărbatul a crezut că e doar un câine care latră deranjat de zgomotul motoclicletei, însă şi-a dat seama că vrea să-i „spună” ceva şi nu-i va da pace până nu se va opri. Câinele a lătrat fără încetare, „de parcă ar fi avut nevoie disperată să spună ceva”, a povestit el. Junrell s-a oprit, l-a mângâiat şi l-a urmat după ce a înţeles că câinele vrea să-l ducă undeva. Câinele a început să-l ghideze de pe potecă spre un depozit de deşeuri, unde, odată ajuns, a văzut „un pacheţel”. Apropiindu-se, a observat un nou-născut înfăşurat într-un prosop, încă în viaţă.
Povestea s-a răspândit rapid pe reţelele de socializare şi aşa s-a aflat că nu e vorba nicidecum de un câine vagabond, ci unul care trăieşte în munţi alături de o familie numeroasă.
„Familia este iubitoare de câini şi are alţi 4 căţei, precum şi 5 pui. Nu vom uita niciodată ce ne-a spus proprietarul său: «Oricât de grea ar fi viaţa, chiar dacă sunt sărac, îmi hrănesc toţi câinii şi îi îngrijesc»”, a declarat un voluntar.
Pe măsură ce animalele de companie îmbătrânesc, le poate deveni mai dificil să se miște. Bătrânețea și bolile pot face ca mobilitatea câinilor mai în vârstă să fie mai dificilă.
Dar acele zile ale animalului tău de companie vrei să le faci deosebit de speciale știind că s-ar putea să nu mai aibă mult timp de trăit.
Vrei să le arăți lumea și să-ți faci amintiri cu ei. Și unii proprietari găsesc modalități speciale de a-și ajuta câinii în vârstă să se deplaseze.
Un bărbat a găsit o modalitate unică de a-și duce câinele bolnav într-o călătorie finală de neuitat.
Carlos Fresco a mers peste tot cu labradorul său de 10 ani, Monty. Câinele l-a însoțit în nenumărate plimbări și drumeții. Dar după ce Monty a fost diagnosticat cu leucemie, el a știut că zilele câinelui său erau numărate.
„Știam că Monty moare pentru că i-a revenit cancerul”, a spus Carlos pentru SWNS.
„A fost diagnosticat acum 18 luni și a răspuns foarte bine la chimioterapie. Dar, din păcate, leucemia lui a revenit acum opt săptămâni și s-a deteriorat foarte repede.”
Dar Carlos a vrut să mai aibă o mare aventură cu Monty, ducându-l într-unul dintre locurile lor preferate de drumeții: Pen y Fan din Brecon Beacons, în Țara Galilor.
Monty nu mai avea putere, sănătatea lui în scădere a făcut să se descurce mai greu. Carlos s-a îngrijorat că câinele lui ar putea să nu reușească să ajungă în vârf.
Așa că a trebuit să improvizeze! Și-a ajutat prietenul să urce dealul… într-o roabă!
Împreună au urcat pe munte. Roaba a atras atenția multor colegi drumeți. Carlos spune că mulți „și-au șters o lacrimă” și și-au exprimat simpatia când au aflat de situația dificilă a lui Monty, oferindu-se chiar să-l ajute să-l împingă pe deal în sus.
Carlos spune că lui Monty i-a plăcut forfota aventurii sale.
S-a dovedit a fi ultima călătorie a câinelui: Monty a murit pe 21 iunie.
Deși, fără îndoială, întristat de pierderea câinelui său, Carlos a fost recunoscător pentru călătoria finală de neuitat pe care au făcut-o împreună și a mulțumit tuturor celor care au fost mișcați de povestea lui.
A fost un camarad cu adevărat special.
Odihnește-te în pace, micuțule Monty. Suntem atât de fericiți că ai avut o ultimă aventură cu dragul tău proprietar.
Împărtășește această poveste emoționantă tuturor celor care iubesc câinii.
Parvovirusul canin original, descoperit în 1967 și numit CPV-1 (Canine ParvoVirus), nu reprezenta o mare amenințare medicală decât pentru puii nou-născuți. Asta până în 1978, când o nouă variantă, mult mai agresivă, a apărut în Texas SUA, CPV-2, o mutație din parvovirusul felin (cunoscut și sub numele de panleucopenia felină). Au trecut peste 50 de ani de atunci și cea mai frecventă formă a virusului se numește CPV-2b. De menționat, de asemenea, noua tulpină a parvovirusului descoperită în anul 2000, deosebit de virulentă, CPV-2c, care devine rapid a doua cea mai comună formă de parvovirus canin, fiind capabil să infecteze și pisicile.
Este una dintre cele mai agresive boli, care, de cele mai multe ori, nu poate fi depasita nici macar cu tratamentul aplicat imediat, avand o rata a mortalitatii foarte mare.
Pentru cazurile in care nu este tratata, Parvoviroza are o mortalitate de peste 90%.
Pentru cazurile in care se intervine cu tratament rapid, rata mortalitatii scade, pana la 40%.
Parvoviroza canina este o boala infectioasa si molipsitoare care se caracterizeaza prin sindrom gastrointestinal si mortalitate ridicata. Boala este cunoscuta si sub denumirea de gastroenterita hemoragica cu parvovirus.
Parvovirusul de tip 2, ce determina boala denumita Parvoviroza, este un virus extrem de infectios care ataca tractul gastro-intestinal si sistemul cardiovascular la caini. Virusul atacă tractul gastrointestinal și sistemul imunitar al câinilor tineri sau chiar al adulților, dar și al animalelor sălbatice înrudite (ex: lup, vulpe, coiot). De asemenea, poate să afecteze și mușchiul inimii la animalele foarte tinere și la puii nenăscuți.
Boala, relativ noua, a fost descoperita in 1978 si are ca principala sursa fecalele cainilor infectati ce contin o concentratie foarte mare de particule virale.
Infectia, la animalele sensibile, se produce prin ingerarea viruslui, care este transportat in intestin, unde provoaca inflamatie.
Parvovirusul este foarte contagios si rezistent la detergenti si alcool, atfel incat, poate ramane in mediul in care a trait un caine infectat, pana la un an. De aceea, este usor de transmis pe parul sau picioarele cainilor, pantofii persoanelor care intra accidental in contact cu materii fecale ale cainilor infectati, sau alte obiecte.
Virusul patrunde in organism pe cale nazala sau bucala si este considerat foarte rezistent (in mediul inconjurator rezista 5-6 luni).
Parvoviroza are doua forme: miocardita si enterita.
Miocardita – Este o forma mai rara a bolii care apare in special la cateii cu varstele foarte fragede, doar de cateva saptamani. Cateii care au 1-2 luni mor dupa instalarea virusului deoarece nu apar simptome clare, iar unii dintre ei mor in cateva minute datorita unor simptome de pierdere a respiratiei. La cateii putin mai mari, cu varste peste 2 luni apar urmatoarele simtome:
Au respiratia ingreunata, sunt slabiti si apatici.
Au pulsul slab, tahicardie insotita de aritmie.
Au mucoasele palide si extremitatile reci.
In cazuri mai grave au dimensiunea ficatului marita si acumuleaza lichid in cavitatea peritonala (care captuseste cavitatea abdominala).
Enterita – Este cunoscuta si sub denumirea de gastroenterita hemoragica si apare la toti cainii, indiferent de rasa sau varsta lor. Principalele simptome apar abia dupa 1-2 saptamani si sunt urmatoarele:
La inceput cainele vomita continutul alimentar si sucul gastric.
Dupa o zi incepe sa aiba diaree apoasa cu miros specific, intepator si respingator.
In cazuri mai grave fecalele sunt cu sange.
Din cauza vomitarilor mari cainele nu mai poate manca si bea apa, dar are mereu senzatia de sete excesiva.
Temperatura rectala poate fi normala sau ridicata la 39ºC.
In unele cazuri la catele temperatura este si mai ridicata cu 1-2ºC.
Dupa 3-5 zile incepe sa scada numarul de globule rosii din sange (se instaleaza leucopenia).
Datorita diareei si varsaturilor incepe sa cresca aciditatea sangelui – care este o complicatie foarte grava in cazul acestei enterite parvovirale.
Pentru combaterea infectiei inca din prima zi, cand au aparut primele simptome la animalele bolnave, acestea trebuie izolate si tratate corespunzator, deoarece boala evolueaza foarte rapid si in special la cateii tineri.
Tratamentul in cazul acestei boli are in vedere urmatoarele:
Hidratarea animalului bolnav – Se realizeaza doar prin introducerea lichidelor subcutanat, de 2-3 ori pe zi, iar in cazuri grave administrarea lichidelor se face si intravenos. Hidratarea animalului pe cale normala nu se poate face deoarece are aceste iritatii gastrice grave, de aceea nu suporta apa si vomita imediat. De asemenea cainele bolnav va trebui sa aiba in apropierea lui ceai slab de musetel si menta in parti egale, chiar daca acesta incearca sa bea si vomita, deoarece musetelul este calmant si antiseptic, iar menta combate diareea.
Calmarea si vindecarea mucoasei gastrointestinale – Se face cu ajutorul unor supozitoare recomandate de medicul veterinar si care se administreaza la interval de 6-8 ore si in anumite doze foarte mici. Dupa 30 de minute de la administrarea supozitorului se da animalului anumite medicamente pe cale bucala care au rolul de calmare a mucoasei instestinale si care in prealabil se piseaza sub forma de praf si se amesteca cu 2 linguri de ceai de menta indulcit cu zaharina.
Stoparea starii de voma si diaree – Cainele trebuie sa ia vitamina A inca de la inceputul tratamentului, pentru ca are rol antiinfectios si ajuta la refacerea mucoasei gastro-intestinale.
Prevenirea unor complicatii cardiace – Se face cu ajutorul cofeinei si vitaminei C. De asemenea sistemul imunitar al organismului va fi intarit prin administrarea de vitamina A, B, C, glucoza, polidin si fosfotonic. Infectiile secundare vor fi tratate prin medicamente antibiotice.
Oprirea hemoragiilor gastrointestinale – Se realizeaza prin administrarea unor hemostatice prin injectii subcutanate: venostat, vitamina K, etc.
Refacerea organismului aflat in covalescenta – Se reia alimentatia normala in mod treptat, in cantitati foarte mici si doar in momentul cand simptomele cele mai grave ale parvovirozei au incetat. Cainele aflat in covalescenta trebuie sa manance doar alimente usor digerabile: orez, legume, ceaiuri si carne cruda. Nu se da o perioada de timp lapte si preparate din lapte.
Dupa ce animalele bolnave au fost izolate si tratate se face dezinfectia locurilor contaminate, se ard cadavrele si se supravegheaza mereu grupul de animale. De asemenea toate animalele sanatoase se vaccineaza si revaccineaza.
Decontaminarea mediului, dupa infectia cu Parvoviroza
Parvovirusul este extrem de rezistent in mediul inconjurator extern, fiind capabil sa supravietuiasca temperaturilor extreme si multor solutii dezinfectante.
Iata ce trebuie sa stii pentru o decontaminare corecta:
Cainii infectati elimina virusul prin fecale, in decurs de 7 pana la 10 zile de la expunere!
Fiind atat de rezistent, este aproape omniprezent in mediul exterior
In interior, virusul isi pierde infectiozitatea in termen de o luna
In exterior, virusul este activ timp de aproape un an
Parvovirusul poate fi omorat cu CLOR, deci o solutie de apa cu clor, este o metoda eficienta de decontaminare
Exista in comert solutii dezinfectante ce pot fi folosite si impotriva parvovirusului, cum ar fi: ECOCID, VIRKON etc.
In aer liber, udarea temeinica a zonei infectate poate dilua virusul
Nu uita! Orice schimbare brusca in comportamentul si starea catelului tau, poate reprezenta un simptom ce trebuie investigat.
Cunoscuta si sub numele de piroplasmoza, babesioza canina este o boala transmisa de capuse a familiei Ixodidae, la fel ca boala Lyme.
În perioada aceasta a anului, riscul cel mai mare în cazul în care nu îi deparazităm pe companionii noştri îl reprezintă babesioza, o boală extrem de gravă, care, fără tratament, e mortală, iar dacă boala este descoperită prea târziu, nici tratamentul nu poate garanta supraviețuirea. Este o boală extrem de răspândită în țara noastră, foarte des întâlnită în orice cabinet veterinar, iar primăvara și toamna incidența ei este cea mai mare.
Simptomele babesioziei pot fi uşoare, moderate sau severe, uneori chiar fatale, în funcţie de tipul de parazit care a cauzat infecţia. În primul rând trebuie să știți că babesioza, ca orice altă boală, are o perioadă de incubație, adică perioada care trece de la momentul contactării parazitului până la apariția primelor semne de boală. Babesia se incubează în 7-14 zile de la mușcătura de căpușă, uneori perioada se poate prelungi până la 21 de zile. Semnele clinice vor fi vizibile în acest interval, dar nu putem ști cu exactitate când se vor declanșa, pentru că depinde de fiecare organism în parte și de gradul de infestație.
Iată care sunt cele mai comune semne că un câine ar putea avea babesioză:
Slăbiciune
Febră
Letargie
Gingii şi limbă albicioase
Urină de culoare roşie sau portocalie
Îngălbenirea gingiilor , a pielii şi a albului ochilor
Inflamarea nodulilor limfatici
Splină mărită
În cazurile severe, câinii cu babesioză pot suferi disfuncţie multiplă de organe, care include plămânii, rinichii, sistemul nervos şi tractul gastrointestinal. De asemenea, există şi forme acute ale bolii, în care starea de sănătate a câinelui infectat este brusc afectată şi se agravează până în punctul în care ajunge în şoc septic şi moare.
Fiind o boală pe care o întâlnim des, am avut surpriza să realizez că foarte multă lume nu știe, nu a auzit, ori nu crede că această boală chiar există și ucide multe vieți. Haideți să ne informăm corect și să fim responsabili, să nu ne mai lăsăm în voia sorții pentru că în astfel de cazuri este bine să prevenim și nu să tratăm!
Ce este babesioza și cum se transmite?
Babesioza este o boală complexă așa că am să încerc să descriu cât mai simplist această patologie. Este foarte important să înțelegeți ce se petrece cu adevărat în organismul câinelui vostru în cazul în care face această boală cumplită. Vă ajută să nu vă pierdeți speranța, să fiți obiectivi și să luptați alături de el pentru învingerea bolii!
Babesioza este o boală transmisă prin mușcătura de căpușă. Nu toate căpușele transmit babesioza, ci doar cele care au acest parazit. Precum câinii și pisicile care au ca paraziți purici, căpușe, râie etc., așa au și căpușele paraziții lor. Astfel, unele căpușe pot avea acest parazit numit Babesia. Au fost cazuri paradoxale în care am găsit sute de căpușe pe un câine și nu a pățit absolut nimic, iar o singură căpușă pe un alt animal a produs boala. Este o chestiune legată de noroc, uneori și de imunitate, pentru că, de regulă, câinii care au multe căpușe sunt metiși (maidanezi) salvați de pe stradă. Față de câinii de apartament crescuți și îngrijiți precum copiii, maidanezii au o imunitate dobândită natural, datorită trecerii prin numeroase boli, imunitate net superioară celei câștigate pasiv prin vaccinare sau alte medicamente imunostimulatoare. Babesioza se poate transmite la pui, chiar înainte de naşterea acestora. Deşi pot fi afectaţi câini de toate vârstele, s-a demonstrat că acei câini cu vârste mai tinere sunt mai expuşi riscului de a suferi de o formă gravă de babesioză.
Babesia este un parazit ce ajunge și se multiplică rapid în celulele roșii ale sângelui, distrugându-le treptat și astfel provoacă anemii severe! Cu cât este descoperită mai timpuriu, cu atât animalul are mai multe șanse de supraviețuire.
Primăvara și toamna, anotimpuri cu risc mare de contactare a babesiozei
Primăvara și toamna sunt temperaturi favorabile căpușelor. Căpușele trăiesc și în sezoanele reci, însă intră într-un fel de „hibernare”, iar imediat ce simt temperaturi peste 0 grade Celsius ies la suprafață și caută să se hrănească.
Feriți-vă de locuri cu iarbă netăiată (parcuri, grădini, păduri)! În astfel de locuri sunt de regulă infestații masive cu căpușe și există riscul de contaminare chiar dacă animăluțul a fost deparazitat extern, așa că trebuie să fim atenți și la acest aspect.
Cum se stabileşte diagnosticul de babesioză la câini
Diagnosticul de babesioză este destul de dificil de stabilit. Iniţial se vor face teste serologice pentru a identifica valoarea celulelor roşii şi a trombocitelor. Chiar dacă valorile acestora sunt scăzute, nu este un criteriu suficient pentru a confirma diagnosticul de babesioză.
De asemenea, se pot face teste de sânge pentru identificarea la microscop a parazitului, însă acesta nu este întotdeauna prezent în proba de sânge prelevată. Este recomandată prelevarea unei mostre de sânge dintr-o tăietură, rană, din ureche sau din unghie, unde sunt şanse mai mari ca parazitul să fie identificat.
Se pot face şi teste de sânge pentru depistarea anticorpilor la babesioză, deşi acestea nu au o rată de acurateţe foarte ridicată şi pot avea rezultate fals-negative.
De asemenea, se pot face teste pentru identificarea materialului genetic al parazitului, dar acestea au la rândul lor anumite limite şi nu sunt foarte accesibile.
De regulă, diagnosticul de babesioză la câine se bazează pe o combinaţie între testele de laborator şi simptomatologie.
Înainte de a-i administra un deparazitant extern, nu spăla cățelul cu cel puțin 14 zile înainte. Deparazitantul se distribuie în stratul lipidic și în blană, iar de acolo va acționa. Dacă te decizi să îl speli după ce i-ai dat cu deparazitant, asigură-te că șamponul folosit nu îndepărtează stratul lipidic (acest lucru este valabil și pentru zgărzi). Atunci când cumperi deparazitantul extern (pipetă sau zgardă) asigură-te că este corespunzător kilogramelor câinelui tău. În cazul în care îi cumperi pastile pentru deparazitare externă, trebuie să știi că acestea acționează prin intermediul sângelui, iar pentru a funcționa este necesar ca paraziții și înceapă hrănirea pe gazdă. MARE ATENȚIE, în cazul pastilelor câinii se pot infesta și pot manifesta semnele de boală.
Alt lucru important de care trebuie să știi este următorul : pipetele au termen de până la patru săptămâni. Așa că nu te baza ca ele vor acționa pe toată această perioadă. Este de preferat ca la trei săptămâni cel mult să repeți deparazitarea.
În cazul în care găsești căpușe pe câinele tău, le poți îndepărta cu ușurință cu ajutorul unei pensete și a unui tampon cu alcool, astfel. Cu penseta prinzi căpușa de bază (unde e intrată în piele) peste care aplici un tampon îmbibat în acool. Alcoolul deranjându-le, încep să se retragă și astfel eviți ca partea care e intrată în piele să rămână acolo și să se infecteze.
Tratamentul. Există destule metode de tratament care s-au dovedit eficiente pentru suprimarea simptomelor. Dar cu toate acestea, infestarea cu aceste microorganisme este persistentă și chiar după terminarea tratamentului și recuperare, câinele trebuie ținut sub observație și repetate analizele de sânge regulat.trebuie știut că este un proces lung, anevoios și destul de costisitor, care nu are întotdeauna succes, mai ales dacă boala se află într-un stadiu avansat.
Tratamentul babesiozei este unul complex și se asociază de cele mai multe ori cu un regim alimentar dietetic și condiții deosebite de igienă.
Cum prevenim Babesioza?
Cea mai bună metodă de prevenire a babesioziei este protejarea împotriva căpușelor. Verifică zilnic cățelul de eventuale căpușe și îndepărtează-le cât mai repede. Această rutină de verificare a câinelui este importantă în sezonul cald, sezonul în care căpușele sunt active, mai ales dacă patrupedul petrece timp în parcuri, păduri sau grădini. Deparazitarea externă riguroasă reprezintă aplicarea lunară a unei soluții spot on, pastile luate intern ce acționează extern sau/și aplicarea unei zgărzi antiparazitare care are efect pe o perioadă mai lungă de timp.
Singurul mod de prevenție este deparazitarea externă regulată!
Alte probleme declanșate de căpușe în cazul câinilor
Mii de câini sunt infectați anual cu boli periculoase transmise de căpușe. Căpușele sunt paraziți care se atașează de câini, se hrănesc cu sânge și transmit boli direct în sângele câinelui.
Cele mai importante boli transmise de căpușe și care afectează câinii sunt boala Lyme, eclichioza, anaplasmoza, Babesioza, Bartoneloza și Hepatozoonoza. Toate pot avea consecințe grave asupra sănătății pentru câini.
Cum îndepărtezi o căpușă atașată de câine
Căpușele trebuie îndepărtate cât mai repede (la 24 – 36 ore de la mușcătură).
Facand parte din familia arahnidelor, capusele nu sunt insecte precum puricii. Corpul acestora se poate mari de la 20 pana la 100 de ori, cand se hranesc. In general capusele ataca patrupedele primavara si vara. De aceea este recomandat sa-ti examinezi cainele cand il aduci acasa de la plimbare.
Nu atinge capusa cu mana goala, deoarece Spirochetele care provoaca Boala Lyme pot trece rapid in piele. Pune-ti manusi cand iti cauti cainele de capuse. Acestea pot fi greu de vazut, in special la cainii cu blana inchisa la culoare.
Pentru a indeparta capusa, apuc-o de cap cu un cleste mic sau o penseta cu varf lung pe care o poti gasi in orice magazin pentru animale.
Nu iritati capusa incercand sa o pipaiti sau sa o apucati cu penseta de mai multe ori. In momentul in care se simte amenintata ea va pompa si mai multe toxine in corpul animalului. Saliva insectei este cea care poate provoca numeroase reactii inflamatorii sau alergice, iar daca vine insotita si de bacterii sau virusi, vom face mai mult rau animalului.
Din acelasi motiv, capusa nu va fi niciodata prinsa de corp. In momentul in care presam corpul, tot continutul va fi refulat in sangele animalului.
Trage incet dar ferm (NU rasuciti), pentru a o disloca din locul in care aceasta a strapuns pielea cainelui, fara a lasa vreo parte din corpul ei acolo, daca se intampla sa-i ramana dintii in piele nu va faceti griji, daca ati indepartat corpul nu mai poate elibera toxine iar dintii ramasi in piele vor fi eliminati pe parcurs de catre organism. Dupa ce ai indepartat-o, e indicat sa cureti acel loc cu alcool sanitar si sa aplici un unguent cu antibiotic.
In urmatoarele zile, analizati locul muscaturii. Daca obervati ca roseata si inflamatia persista, ba chiar evolueaza, prezentati-va la veterinar.
Niciodata o capusa nu se va detasa de “gazda” ei inainte de a termina sa se hraneasca. Nu aplicati pe zona unde se afla capusa bete de chibrit aprinse, oja, alcool sau alte substante chimice. Aceste metode nu sunt eficiente si pot chiar sa raneasca animalul.
Ce nu trebuie să faci atunci când îndepărtezi o căpușă atașată de câine
Pentru sănătatea ta și a câinelui tău încearcă să nu faci următoarele lucruri atunci când îndepărtezi o căpușă:
Nu încerca să îndepărtezi căpușa cu ajutorul degetelor;
Nu încerca să omori căpușa cu ajutorul degetelor;
Nu pune lac de unghii sau vaselină direct pe căpușă;
Nu încerca să îi dai foc căpușei;
Nu arunca o căpușă în coșul de gunoi sau în chiuvetă.
Căpușele la câini – tratamente naturiste
Poți preveni mușcăturile de căpușe la câini folosind remedii naturiste. Uleiul de eucalipt sau uleiul de neem diluat sunt opțiuni naturale de repelent pentru a ține căpușele deoparte, dar și pentru a le îndepărta atunci când se atașează de câine.
Un alt tratament naturist, ieftin și bun este oțetul de mere. Acesta poate fi diluat si pulverizat pe haine, pe mobila de grădină sau chiar pe piele și va ține departe nesuferitele căpușe.
PREVENȚIA ESTE MULT MAI IMPORTANTĂ DECÂT TRATAMENTUL!!!
Daca ti-ai planificat o excursie in Japonia si esti iubitor de pisici, nu poti rata aceasta insula. Aoshima apartine de prefectura Ehime, care acopera partea de nord-vest a insulei Shikoku, in Japonia de Sud.
Sunt în jur de 100-150, însă au devenit deja o atracţie turistică şi foarte multe persoane plătesc curse speciale cu vaporaşul pentru a ajunge la acest „rai al pisicilor”. Aduse iniţial aici pentru a scăpa locuitorii de şoriceii care le tot distrugeau bărcile de lemn, pisicile au rămas şi, evident, s-au înmulţit.
Acestea se plimbă acum nestingherite peste tot, şi-au găsit culcuş în zecile de case părăsite şi le ţin companie celor câţiva pescari în vârstă. Aceştia nu au plecat să-şi caute de lucru în alte oraşe, aşa cum a făcut majoritatea populaţiei de pe insulă după cel de-al Doilea Război Mondial. Insula Aoshima, care se află la 30 de minute distanţă cu feribotul de coastă, în prefectura Ehime, a găzduit 900 de persoane în 1945. Singura activitate vizibilă astăzi sunt vaporaşele cu turişti care vin zilnic pe insula devenită acum, a Pisicilor.
Nu există restaurante, maşini, magazine sau fast-food. Aoshima nu este un rai pentru turişti, dar iubitorii de pisici nu se plâng. O singură bătrânică le face pe plac vizitatorilor atunci când le hrăneşte pe feline, spre deliciul camerelor de filmat. Se ştie deja ca japonezii sunt mari iubitori de pisici, doar este ţara care a dat lumii brandul Hello Kitty. Cafenelele unde stăpânii îşi pot lăsa pisicile de companie sunt foarte populare în Tokio.
Nu toţi locuitorii insulei sunt încântaţi de prezenţa lor şi încearcă totuşi să le ţină sub control. 10 pisici au fost deja sterilizate. Nici cu turiştii nu prea se obişnuiesc bătrânii de aici, dar înţelepciunea lor proverbială spune că prezenţa pisicilor e un lucru bun, dacă asta le face plăcere şi aduce relaxare oamenilor care vin. Insule ale pisicilor există în mai multe locuri din Japonia. Pe insula Tashirojima, de exemplu, pescarii le consideră chiar animale sacre şi le-au dedicat un altar. 86 de persoane trăiesc alături de 100 de feline. Recordul absolut este deţinut însă de Malta, unde trăiesc 800.000 de pisici, număr dublu faţă de cel al oamenilor. Dar insula este mai mare şi densitatea lor nu pare atât de copleşitoare.
În Japonia, pisica este cu adevărat îndrăgită, așa cum ne arată povestea faimoasei pisicuțe pe nume Tama (ceea ce înseamnă “minge”, “rotund”). Tama (1999-2015), o pisică de stradă, a crescut pe lângă mica stație de tren numită Kishi, din prefectura Wakayama. O stație mică, cu trafic de pasageri minim, un loc tot mai uitat, chiar muribund din cauza migrației tinerilor la oraș, asemănător unui sat minor de la noi din țară.
Linia de tren ce opera această stație se afla în mari probleme financiare din cauza acestor schimbări socio-demografice, astfel că în anul 2004 a fost cât pe ce ca stația să fie închisă. Dar șeful stației, care o crescuse pe Tama, a avut ideea de-a dreptul neobișnuită ca stația să nu fie închisă, ci doar să nu mai aibă personal și costurile salariale aferente, și în schimb Tama să întâmpine puținii pasageri care coborau acolo. Se pare că Tama a excelat la noua datorie, atât de tare chiar că au început să vină pasageri numai să o vadă.
Povestea faimoasei pisici în 3 culori, cu ochi verzi, începe în aceasta stație Kishi din Japonia. Cu chipiul pe cap și insigna în piept, pisica își începea jobul ca șef de gară în fiecare zi.
În anul 2007, Tama a devenit oficial șefa stației Kishi. Cu o ceremonie cât se poate de oficială și serioasă, i s-au citit responsabilitățile legate de locul de muncă, și în loc de salariu a primit chipiul șefului de stație, un simbol demn de mândrie. În plus, după ceva timp, Tama a primit și doi asistenți, tot feline, pe sora ei pe nume Chibi (“piticul”) și mama ei, Miiko. Faima ei a ajutat mult economia locală, prin numărul tot mai mare de pasageri doritori să fie întâmpinați de Tama.
De fapt, potrivit unui studiu realizat în 2008 de Katsuhiro Miyamoto, profesor la Școala de Contabilitate a Universității Kansai, se estimează că prezența lui Tama în stație a atras cu 55.000 mai mulți pasageri pe linia Kishigawa decât era de așteptat în 2007 și, în timpul întregii sale domnii, șefă de gară din 2007 până în 2015, a contribuit cu peste 1,1 miliarde de yeni (7,85 milioane de lire sterline) la economia locală. Wakayama Electric Railway afirmă că, cu ajutorul managerului său cu mustăți, numărul anual de pasageri pe linia Kishigawa a crescut cu aproape 300.000 față de 2006.
Pentru a valorifica nebunia regiunii, în 2010 calea ferată a angajat premiatul designer industrial Eiji Mitooka – cunoscut pentru trenurile sale glonț japoneze elegante – pentru a reproiecta complet exteriorul și interiorul trenului ca o linie tematică Tama. S-a născut calea ferată Tamaden.
Într-o oda adusa lui Tama, exteriorul celor două trenuri albe ale lui Tamaden sunt acum decorate cu amprente labe și 101 imagini de desene animate ale lui Tama. Partea din față a trenului are chiar și mustăți mici, în timp ce în interior sunt podele din lemn de modă veche și rafturi cu cărți pentru copii. Iar când ușile se deschid în fiecare stație, cateva mieunaturi se aud prin sistemul PA – o înregistrare reală a lui Tama.
Când Tama a decedat în 2015, ea avea 16 ani și apăruse în emisiuni TV, reviste și ziare importante din Japonia. Mii de oameni au participat la înmormântarea ei la gară, lăsând grămezi de buchete de flori și cutii de ton afară. „Onorabilul Maestru de Stație Eternă”, așa cum este numită acum, a fost apoi memorializat cu un altar de dimensiuni de cabină telefonică pe platforma lui Kishi și, în tradiția religioasă Shinto japoneză, a fost ridicată la statutul de zeiță a Căii Ferate Electrice Wakayama . În cinstea a ceea ce ar fi fost cea de-a 18-a aniversare a lui Tama în 2017, ea a avut chiar propriul său Doodle comemorativ Google. Și la patru ani de la moartea ei, contul ei de Twitter are peste 80.000 de adepți și este încă în creștere.
Origine: Scotia Grupa: Terrier Greutate: 6 – 8 kg Inaltime: 23 – 33 cm Culori: roscat, tigrat, negru, gry, crem Dresaj: necesar, are instinct de vanator Ingrijire: necesita periere periodica Temperament: vesel, alert, sociabil Sanatate: mici probleme genetice cu incheieturile Pui: 2 – 10 pui Media de varsta: 10 – 12 an
Origine
Cairn-ii sunt nativi din partea de vest, insulara, a Scotiei, avand ca punct de referinta insula Skye, si fiind cunoscuti inca de la 1500. cainele a fost numit dupa rocile (cairns) ce erau asezate pentru a marca un teritoriu sau un mormant.
Acestea au devenit locul preferat in care se ascundeau vulpile sau alte animale daunatoare, iar un terrier mic, curajos si rapid era tot ce trebuia pentru a transa lupta cu acestea. Dintr-o larga varietate de terrier-i, s-a ajuns la mai multe incrucisari din care au aparut patru rase distincte: Cairn, Skye, West Higland White si Scottish. Pana in momentul in care Cairns au fost acceptati ca rasa in 1910, nu se auzisera foarte multe lucruri despre el si nici in afara Scotiei nu erau de gasit.
Hrana Cairn Terrier
Hranirea unui Cairn nu este deloc grea.
Se obisnuieste la fel de bine atat cu mancarea speciala, pentru caini, cat si cu cea pe care o oferiti de la propria masa.
Astfel, Cairn este un caine usor de intretinut, hrana sa drenand foarte putin din fondurile pe care le aveti la dispozitie.
Totusi, aveti grija, pentru ca poate dezvolta unele tendinte de ingrasare.
Cairn este un caine bine construit, cu picioare scurte, cu o fata de vulpita, o blana deasa si urechi ascutite.
Desi nu sunt foarte puternici sau grei, au un sistem muscular puternic, fiind apti la orice ora sa munceasca din greu, indiferent pe ce teren se desfasoara munca lor.
Blana lor dubla este rezistenta la vremea mai rea, primul strat de blana fiind mai subtire, al doilea mai gros. Un astfel de caine poate ajunge la o inaltime de 31 cm si la o greutate de 7,5 kg, existand cazuri in care, din cauza tendintelor de ingrasare, aceasta greutate poate fi depasita.
Normal, masculii sunt mai inalti si mai puternici decat femelele.
Comportament Cairn Terrier
Este un caine deosebit de vesel, mereu in alerta, extrovertit. Este raza ideala pentru familiile cu copii, de care se ataseaza extraordinar.
Mai mult decat atat, le tolereaza acestora si gesturile putin mai dure, ca si umorul mai ciudat de care dau uneori dovada copii.
In general, se vor intelege bine cu ceilalti caini, daca sunt prezenti, desi unele exemplare ar putea sa-si pazeasca foarte bine teritoriul.
Cu celelalte animale din casa, pisici sau hamsteri sau orice altceva, trebuie obisnuiti de mici, pentru ca, o data crescuti, se vor apuca sa le vaneze.
Dresaj Cairn Terrier
Rasa debordeaza de energie, si are nevoie de timp suficient pentru a se juca si alerga. 40-60 minute pe zi ar fi un timp suficient pentru ca un Cairn sa isi consume energia de care dispune, dar nu se va supara daca veti trece de aceasta limita.
Aveti mare grija, instinctele lor de vanatoare sunt vii, astfel ca vor avea tendinta sa plece de langa dumneavoastra ori de care ori se va putea. Iar daca aveti gradina, unul din instinctele lor naturale este acela de a sapa, asa ca stati cu ochii pe trandafiri!
Dresajul trebuie sa inceapa devreme, mai ales in ceea ce priveste incercarea de a-l face sa respecte toate comenzile date.
Este un caine vioi, foarte vesel, jucaus, alert, vigilent, inteligent si curajos.
Este afectuos si devotat stapanului. Iubitor si tolerant cu copiii, nu este agresiv cu strainii.
Se intelege bine cu alte animale din gospodari, chiar si cu alti caini mai ales daca socializeaza de mic cu ei.
Boli Cairn Terrier
Exista cateva probleme specifice ale rasei, care pot fi evitate prin cautarea unui caine la o canisa care s-a ocupat indeaproape de eliminarea acestora.
Printre acestea pot fi amintite problemele cu incheieturile, ca si cele ereditare ale ochilor, ce pot include melonomul ocular sau glaucomul.
In rest, se poate considera ca, o data scapat de aceste probleme, Cairn este un caine sanatos, ce nu da multe batai de cap posesorului.
Alte nume: Zwergspitz, Dwarf Spitz, Loulou, Pom, Pompom
Istoric – Rasa Pomeranian
Această rasă este una de talie mică și este inclusă în grupa câinilor spitz. Rasa a fost creată în zona Pomeraniei din estul Germaniei, de unde provine și denumirea câinilor de tip spitz. Rasa Pomeranian a luat naștere în Anglia în secolul al XIX-lea micșorând mărimea rasei Mittel Spitz prin intermediul împerecherilor preferențiale.
Atenția reginei Victoria pentru rasa Pomeranian a condus la o dezvoltare a popularității sale. Iubirea și grija pe care regina Victoria a oferit-o câinilor din această rasă, a atras atenția crescătorilor de câini din Anglia. Aceștia au început să dezvolte rasa și să crească numeroase exemplare de talie mică.
Începând cu anii 1900 câinii din Rasa Pomeranian participau la multe concursuri canine și acestea au constituit și primul pas pentru scrierea standardului rasei. Atenția era acordată asupra următoarelor aspecte:
Înălțime;
Greutate;
Blană.
Tot în acea vreme, o gamă variată de culori erau acceptabile pentru această rasă. Primele exemplare din această rasă dețineau culoarea:
Albă;
Ciocolatie;
Neagră.
La un concurs canin din anul 1920, a câștigat un exemplar de culoare portocalie, iar întreaga paletă de culori acceptată până atunci a fost schimbată pentru această rasă.
Începând cu anul 1892, primul exemplar din rasa Pomeranian a participat la un show canin din orașul New York, iar după anul 1900 a primit recunoașterea acestei rase și în America.
Rasa Pomeranian a cunoscut o dezvoltare impresionantă în ceea ce privește popularitatea, reușind să devină una dintre cele mai iubite și apreciate rase din America.
Aspectul fizic – Rasa Pomeranian
Câinele din rasa Pomeranian este de talie mică și are un aspect de vulpe specifică exemplarelor Spitz. Una dintre trăsăturile definitorii ale rasei este reprezentată de coada acoperită de o blană densă, ce îi conferă un aspect voluminos.
Câinele prezintă o greutate între 1,5 – 3 kilograme.
Capul este în armonie cu restul corpului. Craniul este de dimensiuni mari comparativ cu botul, acesta având forma conică cu un nas de culoare neagră. Prezintă ochii rotunzi, de nuanță închisă, ușor migdalați.
Urechile sunt ridicate, dimensiuni mici și rotunjite la vârf.
Pieptul are forma ovală și se întinde până în partea genunchilor. Din față, picioarele câinelui din această rasă sunt depărtate destul de mult, fiind paralele și poziționate bine în spatele pieptului.
Blana este dublă, având:
Un strat moale și pufos pe interior;
Un strat de păr lung și ridicat pe exterior.
Cele mai frecvente culori ale blănii sunt:
Portocaliu;
Gri;
Alb;
„Merle” pomeranian reprezintă o culoare de curând dezvoltată de crescători, fiind o asociere de gri cu albastru.
Hrană – Rasa Pomeranian
Cantitatea de hrană zilnică implică mâncarea uscată de bună calitate, divizată în două mese. Un Pomeranian riscă să ajungă supraponderal dacă nu există o atenție asupra mesei lui și poate întâmpina probleme grave de sănătate.
Câinii din această rasă ard caloriile într-un timp mai rapid decât la alte rase, fiind un câine foarte activ.
Este important ca hrana să aibă un conținut bogat de:
Proteine;
Vitamine;
Fibre;
Grăsimi “bune”.
Dacă acesta consumă mâncare de calitate, se va observa acest lucru în energia pe care o are câinele, strălucirea blănii sau chiar în modul de joacă.
Unele dintre cele mai apreciate ingrediente pe care câinele din rasa Pomeranian le consumă sunt:
Ascultător și hotărât, câinele din rasa Pomeranian este unul activ ce prezintă un comportament puternic. Se poate adapta destul de ușor într-un apartament doar dacă are mereu de lucru. Când se află într-un grup, câinele devine agitat și latră destul de mult.
Energici și curioși, câinii din această rasă sunt paznici eficienți deoarece latră la orice mișcare sau persoană străină. Are nevoie de lecții pentru a se obișnui cu numeroase situații și pentru a învăța să nu mai latre la orice lucru.
Personalitatea este influențată de mai mulți factori, printre care:
Socializarea;
Dresajul;
Ereditatea.
Puii sunt mereu dornici de joacă, fiind pregătit pentru a se apropia de persoanele din jur. Rasa Pomeranian este cunoscută ca una rezervată în prezența străinilor, unii chiar pot fi zgomotoși și neprietenoși.
Pomeranianul activ mereu este dornic să se joace, fiind recomandat pentru familiile cu copii mai mari ce pot avea grijă de câine. În locuințele cu copii mici, câinele riscă să fie rănit accidental, dacă se află în situația de a nu fi supravegheat.
Câinele din această rasă se împrietenesc ușor cu alte animale, mai ales dacă locuiesc în același spațiu. Trebuie să fie protejați de câinii de talie mare deoarece au tendința de a “duela” cu ei.
Este necesară mișcarea zilnică, fiind un câine activ. Adoră să alerge și au nevoie de un spațiu pentru a face acest lucru.
Sunt câini inteligenți, echilibrați și au nevoie mereu să fie ocupați cu ceva. Socializarea trebuie realizată încă de când este pui, pentru a se forma un comportament potrivit față de oameni și alte animale.
Dresaj – Rasa Pomeranian
Această rasă este greu de dresat. Le place mult libertatea și nu este tot timpul docil. Sunt ușor încăpățânați și au nevoie de o mână hotărâtă dar blândă pentru a-i dresa.
Hrana reprezintă o modalitate motivațională eficientă. Sesiunile de dresaj trebuie să fie scurte, bazate pe învățarea unor reguli. Fiind destul de reticenți cu persoanele noi, aceștia pot deveni fricoși sau chiar să atace.
Atunci când leadershipul este pus la punct, câinii din rasa Pomerian se adaptează foarte bine la lecțiile de dresaj, fiind și câini ce le place să își utilizeze creierul.
Acesta poate să se descurce excelent în activități ce implică agilitatea, observarea și asistența ca animale de terapie. Sunt eficienți în terapiile cu persoanele ce au nevoie de asistență auditivă și aduc bucurie bolnavilor din spitale sau cămine de bătrâni.
Fiind o rasă activă, are nevoie de multe plimbări zilnice sau activități de interior ca antrenamentul truc. Aceștia sunt mereu dornici să fie în centrul atenției și să învețe lucruri noi. În acest mod, se crează o legătură între câine și stăpân.
Rasa Pomeranian are nevoie de multă activitate mentală pentru a evita apariția unor probleme de comportament.
Blana dublă a acestuia reprezintă cea mai deosebită particularitate a lor. Periajul săptămânal este important pentru a menține blana frumoasă.
Această rasă prezintă și câteva slăbiciuni, printre care probleme cu dinții și urechile. Unii câini pot avea afecțiuni ce implică surditate cu formă ușoară sau severă.
Pot avea și probleme cardiace sau osoase din cauza unei moșteniri genetice.
Boli Pomeranian
Speranța de viață a unui câine din rasa Pomeranian este de 12 până la 16 ani.
Câinii din rasa Pomeranian au predispoziții la afecțiuni tratabile, cum sunt:
Luxația unui umăr;
Hipoglicemia;
Atrofie retinală progresivă.
Este important un consult veterinar periodic pentru a realiza anumite teste cardiace și examinări la ochi, urechi și genunchi.
Prezintă o sensibilitate în ceea ce privește dislocarea rotulelor și la infecții ale ochilor. La nivelul ochilor se poate aduna o substanță lipicioasă, din acest motiv se recomandă controlarea și curățarea săptămânală.
De asemenea, pot apărea probleme dentare dacă dinții nu sunt curățați și periați săptămânal.
Un câine din rasa Pomeranian nu va întâmpina probleme de sănătate dacă are o alimentație corectă și echilibrată și exerciții fizice zilnice.
“În fiecare dimineață, în Frankfurt, Germania, îl puteți vedea pe Jenny, un cal care face plimbări zilnice de unul singur.”Merge pe același traseu de 14 ani, de când proprietarul lui în vârstă de 79 de ani, nu mai poate călări. Îi place să întâmpine fețe familiare de-a lungul drumului, se oprește și primește delicii de la ei. Localnicii îl tratează ca pe o celebritate . Poliția locală este familiarizată cu el, nu au existat incidente pe parcursul a 14 ani, iar medicul veterinar verifică regulat calul pentru a-l menține sănătos .Un animal fericit, care trăiește într-o țară normală și unde animalele au un “cuvânt de spus.
Proprietarul calului, Werner Weischedel, în vârstă de 79 de ani, în fiecare zi îi dă drumul din grajd, iar calul iese pe stradă şi face o plimbare până la câmp pe un traseu învăţat, după care se întoarce acasă.
Jenny face zilnic această plimbare de aproximativ 20 de kilometri şi până acum nu s-a întâmplat nimic cu el, spune Werner Weischedel, care mai menţionează că animalul merge pe potecile învăţate împreună, când şi el încă mai era în forţă. După un timp iapa a învăţat traseul şi a reuşit să meargă şi singură.
Calul este bine cunoscut şi de Poliţia din Frankfurt, dar nu pentru că ar fi trebuit să intervină vreodată din cauza lui.
Proprietarul a legat lângă zăbală o hârtie pe care scrie: “Sunt Jenny, nu am evadat, doar mă plimb. Vă mulţumesc”, spune purtătorul de cuvânt al poliţiei, Isabell Neumann.
Jenny a devenit o adevărată senzaţie pe internet, astfel că el nu este cunoscut numai în cartierul Fechenheim, ci şi dincolo de graniţele Germaniei.
Cei mai mulţi îl simpatizează şi salută metoda prin care proproietarul calului asigură plimbarea necesară calului chiar dacă din cauza problemelor de sănătate nu poate merge împreună cu preferatul său.
În afară de simpatizanţi sunt şi unii care critică faptul că iapa iese singură la plimbare, deoarece ar putea să fie periculos pentru oameni.
Potrivit Asociaţiei de Medicină Veterinară pentru Cai din Germania, calul alb nu face rău nimănui.
Jenny face multe mişcări prin această plimbare şi se vede după el că este echilibrat şi mulţumit cu viaţa pe care o duce, a declarat medicul veterinar, Marren Hellige, care este, totodată, şi membru al asociaţiei.
Traseul pe care merge calul este într-un mediu obişnuit, el cunoaşte foarte bine tramvaiele şi maşinile, dar şi pe pietoni, a adăugat specialistul.
Imi aduc aminte cu drag, si pentru ca acum detin un site, nu pot sa nu scriu si despre fapta acestui mare om care mi-a facut viata mai frumoasa si mi-a dat sperante sa cred ca e loc de o lume mai buna.
Pompierul Mugurel Costache a devenit cunoscut după ce a salvat de la moarte un câine surprins de un incendiu. Acum 4 ani, prin gestul său, de a salva un câine de la moarte, făcându-i manevre de resuscitare, Mugurel a făcut mândră o țară întreagă. Fapta sa a devenit cunoscută în întreaga lume.
Marți, 13 decembrie 2016, pompierul a primit o medalie din partea superiorilor săi.
Povestea pompierului din Argeş care a salvat un câine rănit într-un incendiu a ajuns în presa din toată lumea. Gestului lui Mugurel Costache este lăudat de televiziunile şi publicaţiile din Franta, Spania, Italia şi Statele Unite. Jurnaliştii şi nu numai au fost impresionaţi de gestul românului.
Plutonierul major privit acum ca un erou lucrează la pompieri de 14 ani. Acasă locuiește cu soția și fetita lor de 10 ani, dar și cu alte 5 rude într-un apartament cu 3 camere. Cu toate acestea, el spune că și-ar fi dorit să îl adopte pe Snoopy, daca stapanii lui ar fi fost de acord.
El a vizitat căţelul la cabinetul veterinar. „Salut, prietene! Te rog să scapi, să o faci pentru mine. Te rog să trăieşti”, i-a spus pompierul cătelului.
Snoopy, catelusul salvat, nu a supravietuit. Asociatia Kola Kariola a anuntat ca, catelusul a fost inmormantat, in cimitirul Raiul Animalelor, langa eroul Max.
Batranetea este o stare finala in evolutia oricarui organism. Ea reprezinta o mina de incapacitati si suferinte.
Longevitatea unui caine este influentata si de activitatea depusa de-a lungul vietii, sau de zestrea genetica a individului si rasei. Viata cainelui este relativ scurta. Inceputul imbatranirii cainilor se observa de pe la varsta de 8 ani, iar la cei mai mici de talie, pe la 11 ani. La varsta de 5-7 ani, cainelui ii apar primele fire de par carunt – primele semne ale batranetii. Pe la 7-8 ani incepe sa il lase vederea, iar pe la 8-10 ani, auzul.
Odata cu imbatrinirea, alergatul devine o dificultate, iar cainii devin din ce in ce mai anchilozati. Dar asta nu inseamna ca stapanul trebuie sa renunte la plimbatul zilnic al cainelui. Continuati sa-l scoateti la fel de des, dar iesirile trebuiesc sa fie mai scurte, deoarece la aceasta varsta cainele oboseste mai repede.
Evitati sa scoateti cainele batran la plimbare cand afara sunt temperaturi extreme. Organismul cainelui manifesta o putere de acomodare mai scazuta la aceasta varsta. Pot aparea boli si, de asemenea, imunitatea poate sa-i scada dramatic daca este supus la temperaturi extreme, mari si mici.
O boala frecventa intalnita la cainii batrani este cancerul, sau boli interne. Cei bolnavi de cancer isi cauta mereu un loc mai linistit si au nevoie de multa ingaduinta.
Daca aveti un caine batran si il tineti la curte, in aer liber, asigurati-i pe timp de iarna un culcus mult mai calduros decat acela pe care l-a avut in prima perioada a vietii, pentru ca cei batrani sufera mult mai usor de frig.
Cainele batran nu doreste decat sa il aiba alaturi, pana in ultimul moment, pe stapanul lui. Nu faceti batranetea cainelui un chin, abandonandu-l in ultimii lui ani de viata.
Posesorii unui caine batran care doresc sa achizitioneze pe langa acesta si un pui, trebuie sa aiba grija sa nu-i acorde noului venit toata atentia, si cu predilectie, aceasta sa le fie indreptata catre cel batran. Faceti asta pentru a-l feri de suferinta sentimentului de gelozie.
Pe masura ce cainele imbatraneste, atasamentul fata de stapan este tot mai puternic, iar departirile, fie ele chiar si pe durate scurte, sunt tot mai resimtite de acesta. Durerea cainelui batran, atunci cand este separat de stapanul lui, este una mare, fapt pentru care cei care iubesc cainii nu sunt de acord cu abandonarea batranului lor prieten. Cainele batran nu doreste decat sa il aiba alaturi, pana in ultimul moment, pe stapanul lui. Nu faceti batranetea cainelui un chin, abandonandu-l in ultimii lui ani de viata.
In cazul in care hranirea cainelui a devenit problematica, sau daca i s-au atrofiat simturile, daca acesta manifesta dureri si suferintele sunt mari, este bine sa recurgem la solutia eutanasierii acestuia.
Bolile câinelui la bărânețe
Ca și oamenii, câinii bătrâni pot dobândi o serie de boli care le pot afecta calitatea vieții. Vei observa că, treptat, câinelui îi scade cheful de joacă, își pierde pofta de mâncare și poate avea schimbări comportamentale. Toate aceste modificări de stare pot avea drept cauză o boală de bătrânețe a câinelui și înseamnă că va avea nevoie de o îngrijire mai atentă.
Îți dorești să aibă în continuare o viață cât mai bună și poți face asta oferindu-i hrană și suplimente alimentare care să-i reducă din neplăcerile provocate de afecțiunile specifice vârstei. Și trebuie să mai ții cont de un aspect: chiar dacă îți lasă impresia că ar vrea să stea și să moțăie în culcușul lui, plimbarea în aer liber îi va face bine.
Odată cu înaintarea în vârstă, câinele poate suferi de probleme dentare, articulare, renale, cardiace și chiar de diabet. Este bine să conștientizezi că are o problemă și să iei măsuri, pentru că astfel îl poți ajuta să treacă peste toate aceste probleme mult mai ușor.
Noi ți-am întocmit un ghid al celor mai frecvente boli întâlnite la câinii bătrâni și îți spunem ce alimente, suplimente și vitamine trebuie să-i dai – pe lângă tratamentul prescris de medic, dacă este cazul – pentru a-i face viața cât mai ușoară.
Probleme nutriționale
Un câine care înaintează în vârstă va avea o activitate fizică mult diminuată și, din acest motiv, poate să apară obezitatea. Ca și în cazul oamenilor, este o afecțiune cât se poate de serioasă, care poate duce la apariția altor probleme de sănătate și, implicit, îi poate scurta viața câinelui tău. Din fericire, este o problemă pe care o poți controla cu un regim alimentar.
Hills PD Canine Metabolic este o hrană ce conține nutrienții necesari pentru o dietă echilibrată, care ajută câinele să slăbească fără să se înfometeze.
Hrana este sigură pe termen lung, activând capacitatea naturală a organismului de ardere a grăsimilor în exces.
Boli dentare
Afecțiunile dentare și inflamația gingiilor sunt inevitabile la câinii bătrâni. Dacă aceste probleme sunt ignorate, câinele își poate pierde dinții și va avea mari dificultăți în a se hrăni. În plus, bolile dentare sunt de multe ori sursa unor afecțiuni interne, chiar infecții. Din acest motiv, trebuie să iei măsuri atunci când observi primele semne, cum ar fi placa dentară sau tartrul.
Advance Dog Dental Stick este o gustare care ajută la îndepărtarea tartrului.
Există și hrană special concepută pentru câinii cu boli dentare. Royal Canin Medium Dental Care ajută la curățarea dinților câinelui pe parcursul masticației, susținând o acțiune mecanică avansată cu efect de periere a dinților.
Artrita
În cazul în care câinele tău în vârstă începe să se ridice greu sau merge cu dificultate, cel mai probabil suferă de artrită, o afecțiune degenerativă a articulațiilor, foarte comună la animalele bătrâne. Este o problemă aproape inevitabilă, dar o poți ameliora cu suplimente și hrană special concepute pentru această afecțiune.
Suplimentul nutritiv Candioli Confis Ultra susține metabolismul articulațiilor în caz de artrită.
Bolile ochilor
Câinii bătrâni, ca și oamenii, pot face cataractă, iar vederea lui va fi încețoșată. De asemenea, în unele cazuri, ochii sunt slab lubrifianți din cauza scăderii cantității de lacrimi. Ochiul uscat este o afecțiune des întâlnită la câinii de vârstă înaintată, mai ales la cei de talie mică, cu ochii bulbucați (shih-tzu, pekinez, pug).
Optixcare EYE HEALTH este o soluție care combate insuficiența lacrimală și cataracta, dar și alte boli de ochi ale câinilor.
Insuficiență renală
Cei mai mulți câini în vârstă ajung să sufere de această boală gravă. Afecțiunea poate fi diagnosticată din timp, prin teste de sânge. Cu o alimentație potrivită și un tratament prescris de veterinar, câinii pot trece prin această perioadă fără suferință.
Ipakitine este un supliment alimentar pentru susținerea funcției renale la câini, în cazul insuficienței renale cronice.
Pietre la vezica urinară
Pietrele la vezica urinară sunt o altă problemă cu care se pot confrunta câinii bătrâni. În cazuri rare, pietrele pot provoca o obstrucție, dacă animalul încearcă să elimine o piatră mare care rămâne blocată în uretră. Veterinarul poate stabili cu o ecografie acest diagnostic și va prescrie, dacă este cazul, un tratament.
Tulburări endocrine
Câinii în vârstă pot fi afectați, cel mai frecvent, de două tulburări endocrine: hiperadrenocorticismul sau boala Cushing și hipotiroidismul. Ambele afecțiuni provoacă boli diverse, dar sunt tratabile. Veterinarul va stabili prin proceduri specifice diagnosticul și tratamentul.
Insuficiența cardiacă
O afecțiune destul de des întâlnită la câinii cu vârstă înaintată, insuficiența cardiacă se instalează prin îngroșarea valvelor inimii, care pot duce la circulația anormală a sângelui și astfel se mărește dimensiunea inimii. Dacă observi că animalul tău de companie obosește mai repede și respiră mai greu, du-l la veterinar. Boala cardiacă poate fi ameliorată cu tratament și un regim alimentar adecvat.
Tabletele Fortekor ajută la ameliorarea și prevenirea afecțiunilor cardiace specifice câinilor bătrâni.
Diabet
Ca și oamenii, câinii sunt predispuși la diabet, cel mai frecvent din cauza alimentației, iar animalele mai în vârstă sunt și mai expuse acestui risc. În acest sens, este esențială adoptarea unui regim alimentar corect, cu hrană care să-i regleze aportul de glucoză.
Tumori de piele
Câinii cu vârstă înaintată pot dezvolta nodulii sau alte excrescențe ale pielii. Dacă observi apariția acestor formațiuni este necesar să te adresezi veterinarului, care poate recomanda extirparea lor.
Incontinență urinară
Câinii bătrâni pot avea această afecțiune. La un moment dat, încep să nu-și mai poată ține urina și scapă cantități mici când stau culcați sau când dorm. Problema poate fi ameliorată și chiar rezolvată cu medicamente. Siropul Propalin îl poate ajuta în acest sens.
Probleme la prostată
Mai predispuși la aceste afecțiuni sunt masculii necastrați. Este necesar să te adresezi veterinarului pentru un tratament adecvat.
Cancer
Și câinii pot suferi de diverse tipuri de cancer. Multe din ele pot fi tratate dacă sunt depistate în fază incipientă. Din acest motiv, îți recomandăm să duci animalul de companie la controale periodice, mai ales atunci când are o vârstă înaintată.
Disfuncții cognitive și alte probleme comportamentale
Ca și oamenii în vârstă, câinii își pot schimba comportamentul. Devin neascultători și irascibili, capătă fixații și își pot forma tabieturi și, nu în ultimul rând, ignoră sau uită obiceiurile normale de urinare și defecare. Aceste probleme pot fi ameliorate prin suplimente nutritive speciale. Aktivait susține funcționarea creierului la câinii bătrâni.
Aktivait este un supliment nutritiv pentru susținerea sistemului nervos central
Aktivait trebuie administrat la primele semne de declin cognitiv, pentru rezultate optime. De asemenea, poate fi administrat câinilor de vârstă mijlocie pentru a ajuta la menținerea funcționării normale a creierului.
În concluzie, câinii bătrâni pot suferi de o serie de boli care le pot afecta calitatea vieții, însă cele mai multe pot fi ameliorate și chiar tratate cu o alimentație corectă și prin administrarea unor suplimente. Este, totuși, foarte important să mergi la veterinar periodic cu câinele senior, pentru că unele afecțiuni necesită un tratament prescris sau chiar intervenție chirurgicală.
:format(jpeg):quality(80)/http://descopera.ro/wp-content/uploads/2016/12/16023077/4-pomp.jpg)
animalutul meu 